Clădirea Dispensarului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu se află în subordinea autorității județene. Consiliul Județean Sibiu a finalizat lucrările pentru reabilitarea acesteia prin fonduri europene, dar și prin cofinanțarea CJ Sibiu.
Investiția a ajuns la valoarea de 4.099.936,11 lei cu TVA. O parte din bani, mai exact 2.598.180,68 de lei cu TVA au fost asigurați din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional ( POR 2014-2020) cu scopul de a eficientiza energetic clădirea. Iar restul de 53024,10 lei cu TVA au fost asigurați prin cofinanțarea CJ Sibiu pentru realizarea proiectului. Investiția a cuprins lucrări precum : instalații sanitare, utilități electrice, structură, echipamente și detectare incendiu, canalizare menajeră și pluvială, precum și lucrări de refacere interioare după reabilitare, au fost alocați din bugetul local al județului Sibiu 1.448.731,33 lei cu TVA.
Investiția a avut ca scop nu numai reabilitarea, ci și reducerea consumului de energie primară, ajungându-se chiar la înjumătățirea costurilor față de perioada anterioara reabilitării. Acest lucru este atestat de certificatul de eficiență energetică a clădirii întocmit la finalizarea lucrărilor.
Reabilitarea clădirii nu se rezumă la a fi doar un beneficiu local, aceasta reprezintă și un pas în materie de politici de clima și mediu pentru Sibiu, contribuind activ la atingerea obiectivelor pe care România le are de îndeplinit alături de ceilalți membrii UE: până în 2050 Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic.
Lucrările realizate la exteriorul clădirii au fost:
- lucrări pentru eliminarea infiltrațiilor
- fațada a fost refăcută cu materiale eficiente energetic
- s-au înlocuit toate ferestrele
- a fost izolat planșeul podului și al subsolului
- au fost montate panouri solare, o pompă de căldură reversibilă și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități dotată cu elevator.
Lucrările realizate la interiorul clădirii au fost:
- au fost înlocuite tâmplăriile
- au fost refăcute pardoselile, tavanele,
- pereții au fost tencuiți și zugrăviți
- instalațiile electrice au fost modernizate
- instalațiile de apă – canal, ventilație și cea termică au fost refăcute integral.
Daniela Câmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu a declarat: „Pacienții cu patologii pulmonare vor beneficia de consultații și tratamente de specialitate, radiografii și spirometrii într-un spațiu nou, complet renovat la standarde europene, ceea ce le va asigura un plus de confort, iar calitatea actului medical va fi cu siguranță mai ridicată. Nu în ultimul rând, ne asigurăm că suntem mai aproape de ținta de a avea un județ verde și prin investiții în clădiri prietenoase cu mediul înconjurător”
În acest an, Consiliul Județean Sibiu are în plan finalizarea lucrărilor de reabilitare la încă două clădiri care aparțin spitalului: Pavilionul II și Pavilionul Administrativ.
Sursa: mesageruldesibiu.ro