Consiliul Local Sibiu urmează să dea spre aprobare un nou proiect de dezvoltare al municipiului, în cadrul ședinței de luna aceasta. Scopul proiectului este de a continua modernizarea iluminatului public.

Municipalitatea susține că lucrările vor avea un impact pozitiv în municipiu. Unul va fi din punct de vedere al consumului de energie electrică. În plus, prin faptul că noile corpuri de iluminat sunt conectate la sistemul de telegestiune, va crește și eficiența intervențiilor pentru reparații.

Astrid Fodor, edilul Sibiu a declarat: „În 2021 am modernizat iluminatul public pe 61 de străzi, în parcul policlinicilor și în parcarea Piața Teatrului. Am creat și iluminatul arhitectural de la zidul cetății de pe b-dul Coposu și am extins rețeaua pe străzile Viile Sibiului, Triajului și în rampa Ștefan cel Mare. Continuăm acest proiect multianual și propunem o listă cu încă 50 de străzi pe care intenționăm să intervenim anul acesta. La acestea se adaugă și modernizarea iluminatului public din cartierele și străzile aflate în lucru pe alte contracte, precum și modernizarea și extinderea iluminatului în zona industrială vest, și aceasta contractată deja.”

În ce vor consta lucrările?

  • Montarea a aproximativ 760 de corpuri de iluminat cu LED, fie pe stâlpii existenți, fie pe stâlpi noi. Corpurile vor fi conectate la sistemul de comandă și control de la distanță (telegestiune).
  • Realizarea unui iluminat dedicat trecerilor de pietoni de pe străzile mai intens circulate, pentru a crește siguranța celor care se deplasează pe jos.
  • Montarea de puncte de aprindere noi, înlocuirea rețelelor de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat public (aproximativ 14 km de cablu).

În urma unor calcule, Valoarea investiției este estimată la 5,87 milioane de lei.

Sursa: turnulsfatului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *