Unul dintre cele mai mari și importante evenimente filantropice de alergare din țara noastră, Maratonul Internațional Sibiu, va avea loc sâmbăta aceasta, în data de 4 iunie 2022.
Va începe de la ora 8:30, iar anul acesta aleargă peste 4.600 de persoane pentru cele 34 de proiecte înscrise. Donațiile se pot face în continuare și după încheierea evenimentului.
O mare parte din proiecte sunt destinate mediului rural, banii sunt direcționați către proiecte precum crearea de biblioteci, terenuri de sport sau proiecte educaționale.
După părerea autorităților, tot județul Sibiu se poate bucura de pe urma acestui maraton. Până în prezent, s-a strâns 80% din suma necesară pentru proiecte.
Cei care își doresc să doneze o pot face în continuare.
Sursa: turnulsfatului.ro