Voluntarii „Ambulanței pentru monumente” se vor ocupa de restaurarea parțială și conservarea Bisericii Evanghelice din Hoghilag, lăcaș de cult ce datează încă din anul 1446.
La momentul actual, lucrările de restaurare sunt în toi. Voluntarii se află într-un amplu proces de reparare și restaurare a acoperișului bisericii, astfel încât aceasta să poată intra în conservare până când va fi restaurată în totalitate.
De altfel, primăria Hoghilag încearcă din răsputeri să obțină fonduri pentru restaurarea întregii biserici.
Iată ce a transmis Nicolae Lazăr, primarul Comunei Hoghilag: „Suntem onorați și bucuroși pentru că „Ambulanța pentru monumente” și prietenul nostru Eugen Vaida au decis să vină în comunitatea noastră și să ne ajute să salvăm biserica evanghelică, un simbol al Hoghilagului. Echipa voluntarilor „ambulanței” vor interveni pentru a face lucrările urgente de restaurare și conservare a bisericii, în special pentru a repara acoperișul deteriorat.
În paralel, administrația locală încearcă să găsească fondurile necesare pentru a restaura în totalitate biserica și pentru a o introduce în circuitul turistic al bisericilor evanghelice din Transilvania. Biserica evanghelică și turnul său impunător reprezintă un simbol al comunității noastre, iar în curtea acesteia se desfășoară, an de an, o parte a manifestărilor din cadrul Sărbătorii Tuberozelor”.
Sursa: turnulsfatului.ro