Instalarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor sunt printre primele obiective ale municipalității sibiene. Așadar, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna aceasta au fost incluse și aprobate două proiecte importante pentru sistemul de colectare selectivă a deșeurilor de la populație în municipiul Sibiu. Primăria își dorește să depună cele două proiecte în vederea obținerii unei finanțări.

Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu a declarat: “Sibiul a dat tonul cu insulele ecologice, primele 15 fiind deja funcționale în oraș încă de anul trecut. Vom extinde acest model, cu fonduri europene, în tot orașul. În ceea ce privește centrul de aport voluntar, acesta reprezintă o alternativă la campaniile anuale de colectare a anumitor tipuri de deșeuri, cum sunt cele voluminoase sau periculoase, dar îi ajută și pe cetățenii care doresc să acceseze abonamentul ECO pentru taxa de salubrizare care presupune predarea a 10 kg de reciclabile anual. Până acum puteau face acest lucru la centrele private de colectare, dar acum vom crea unul public.”

Sursa: mesageruldesibiu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *