Săptămâna aceasta, pe data de 9 decembrie 2022, ora 13, va avea loc inaugurarea unei noi structuri înființată în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Noua structură poartă denumirea de „Colectivul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe”.
După inaugurare, activitatea acestea urmează să se desfășoare în clădirea care găzduiește Secția Neurologie Pediatrică și cuprinde un număr de trei laboratoare de cercetare, un birou pentru evaluarea pacienților și o sală de studiu.
Florin Neag, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu a transmis: „Prin înființarea acestui Colectiv de Cercetare Științifică în Neuroștiințe urmărim să ducem mai departe o tradiție în cercetarea neuropsihiatrică începută la Sibiu cu mai mult de un secol în urmă. Astfel, dorim să stimulăm interdisciplinaritatea în cercetarea medicală clinică, mai ales că din anul 2020 suntem Spital Clinic”.
Principalul obiectiv al Colectivului de Cercetare Științifică în Neuroștiințe este acela de a crește capacitatea de dezvoltare în domeniul psihiatriei a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”. Iar această nouă investiție va ajuta la îndeplinirea obiectivului într-o anumită măsură.
De asemenea, mai există și alte obiective, precum:
- Dezvoltarea unor teme de cercetare ale căror potențiale rezultate vor avea impact direct asupra îmbunătățirii sănătății mintale a populației, prin realizarea de studii de cercetare științifică medicală clinică, în domeniul psihiatriei și al neuroștiințelor aplicate
- Dezvoltarea unor teme de cercetare ale căror potențiale rezultate vor avea impact direct asupra îmbunătățirii, cunoașterii și preciziei procedurilor de diagnostic, prin realizarea de studii de cercetare științifică medicală fundamentală în domeniul psihiatriei și neuroștiințelor.
- Dezvoltarea unor teme de cercetare ale căror potențiale rezultate vor avea impact direct în tratarea anumitor afecțiuni psihiatrice sau neurologice (precum depresia rezistentă la tratament, tulburarea obsesiv-compulsivă, anxietate, anorexie, Parkinson, Distonie, AVC, sindrom Tourette), prin utilizarea aparatului de Stimulare Magnetică Transcraniană
- Dezvoltarea unor teme de cercetare ale căror potențiale rezultate vor avea impact direct în tratarea unor afecțiuni, precum depresie, manie sau schizofrenie, rezistente la farmacoterapie, prin utilizarea terapiei electronvulsivante
- Dezvoltarea și validarea metodologiei cromatografiei de înaltă performanță (HPLC și UHPLC) în diagnosticarea tulburărilor psihice și monitorizarea tratamentului medicamentos
- Continuarea dezvoltării neurofiziologiei în România, începută în 1863, prin Aşezământul de neuro-psihiatrie de la Sibiu
- „Colectivul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe” este dotat corespunzător normelor în vigoare impuse pentru a se asigura servicii medicale de înaltă calitate în condiții de maximă siguranță pentru pacient. Printre echipamentele din dotare menționăm:
- Echipamentul de terapie electroconvulsivantă (ECT) – ELECTROSOC model Spectrum 5000 Q, care este singurul de profil din Transilvania și al doilea din țară, după cel de la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Al. Obregia” București
- Echipamentul de stimulare magnetică repetitivă rTMS care este singurul aparat de profil din România
- Modulul tDCS (stimulare electrică transcraniană) și BCI (Sistem portabil interfață creier-calculator și software pentru interfață creier-calculator)
- Electroencefalograf pentru înregistrare EEG
- Modul de stimulare pentru potențiale evocate (ERP)
- Software achiziție EEG, analiză qEEG și ERP și software neurofeedback.
Sursa: turnulsfatului.ro