Un bărbat din Sibiu a reușit pe parcursul a nici două luni să-și închirieze apartamentul de nouă ori, doar cu numele, pentru că lua banii de la chiriașii care nu se alegeau decât cu paguba.
Chei locuință Foto Adevărul
Escrocul de 45 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reținut doar pentru 24 de ore. Apoi a fost lăsat în libertate.
„La data de 21 ianuarie, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian, în vârstă de 45 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (nouă acte materiale)”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Luciana Lazăr.
Conturi false pentru a intra în legătură cu victimele
Deocamdată, există dovezi doar pentru nouă victime, dar anchetatorii nu exclud posibilitatea ca numărul acestora să fie mult mai mare: „În fapt, sibianul este bănuit că, în perioada…