Cei doi indivizi capturați sunt Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă, ambii în vârstă de 35 de ani, din localitatea Zaval, Dolj. Continuă misiunea de prinderea a celui de-al treilea criminal: Cosmin Costinel Zuleam (31 ani), cu domiciliul în localitatea Horezu Poienari, Dolj.
Cei trei suspecți din dosarul crimei FOTO Poliția Română
Având în vedere cazul de tâlhărie urmată de moartea victimei, sesizat Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis următoarele:
„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în…