Tavanul fals al şcolii din satul Alămor, comuna Loamneş, a căzut, miercuri, peste patru elevi, din cauza curenților de aer, dar şi a porumbeilor care ar fi pătruns pe tavanul fals – susține primarul localității, Maria Greavu.
Tavanul s-a prăbușit peste copii FOTO Ora de Sibiu
„Singura explicaţie îi vântul şi curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi, într-adevăr, în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streaşină.
Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri la oră„, a explicat…