Începând de săptămâna aceasta, datorită organizării Festivalului Internațional de Teatru (FITS), eveniment ce va avea loc în perioada 24 iunie – 3 iulie, Parcarea Teatrului și cea din spatele Centrului Cultural Ion Besoiu din Sibiu vor fi închise.  

Primăria Sibiu transmite: ”Pentru buna desfășurare a evenimentelor Festivalului este necesară închiderea a două parcări din zona centrală: Parcarea Teatrului, în perioada 20 iunie – 5 iulie (inclusiv) și Parcarea din spatele Centrului Cultural Ion Besoiu, în perioada 23 iunie – 4 iulie (inclusiv)”.

Primăria vine și cu o veste îmbucurătoare pentru sibieni. Cea mai mare parcare din municipiu, parcarea din zona centrală a Sibiului – Cazarma 90, rămâne deschisă.

Evenimentul se va desfășura de-a lungul a 10 zile. În acest timp, Sibiul va găzdui peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *