În județul Sibiu au fost revendicate de către primărie un număr de 31 de mașini abandonate și fără stăpân. Fapt pentru care, administrația a luat decizia de a organiza o licitație pentru a valorifica cele 31 de mașini ca fier vechi.
Mașinile fără stăpân pot fi ridicate de pe domeniul public și trecute în proprietatea municipalității, așa cum este indicat în legislația în domeniu.
Procedura va fi deschisă persoanelor fizice și juridice care dețin autorizație de mediu pentru dezmembrarea autovehiculelor.
Cei interesați pot cumpăra caietul de sarcini începând din 9 noiembrie, ora 09.00, iar ofertele se vor putea depune în perioada 10 – 25 noiembrie (ora 12.00) la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al municipiului Sibiu, cu sediul în Sibiu, Piața Mică, nr. 22. Deschiderea ofertelor va avea loc în data de 28 noiembrie, ora 11.00.
Mai multe detalii despre această licitație găsiți pe site-ul serviciului public amintit: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/821