Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor a luat o amploare deosebită, iar încercarea dependenților de a scăpa de acest viciu, dar și a familiei sau autorităților care ar trebui să le vină în ajutor este o continuă luptă cu morile de vânt.
Tânăr consumator de droguri Foto YouTube
O inedită campanie de prevenire a consumului de droguri în
rândul tinerilor, lansată la Sibiu, la care au luat parte specialiști din toate
structurile implicate, dar și părinți și foști consumatori, a scos la iveală
amploarea fenomenului.
Oficialitățile prezente au vorbit despre consum și trafic,
despre lupta cu morile de vânt în contextul unei legislații deficitare, a
lipsei de personal și de pregătire, despre pericole, tipologii și
comportamente, drepturi și obligații, resurse pentru părinți etc.. Au fost
împărtășite și experiențe chiar de către cei care s-au confruntat direct cu problema consumului de droguri.