Florin Gioga

Primarul oraşului Sinaia va avea un adversar dificil la alegerile locale din anul 2024 în persoana lui Florin Gioga. Acesta beneficiază de o susţinere importantă şi se anunţă a fi omul care să întrerupă seria de cinci mandate pe care o are actualul primar. Pe 1 decembrie, Florin Gioga şi-a anuntat oficial intenţia de a candida la primăria Sinaia şi a creat inclusiv un site pe care îşi va expune punctele de vedere şi proiectele pe care le are pentru oraş şi cetăţeni dacă va fi ales primar.

„În această zi de mare însemnătate, Ziua Naţională a României, vă doresc să aveți în suflet mândria şi determinarea strămoşilor noştri care au pus bazele acestei minunate patrii! Astăzi, într-un spirit al unității și al solidarității, să ne amintim cu recunoștință de istoria noastră și de drumul pe care l-am parcurs împreună ca națiune şi să ne îndreptăm atenţia către clădirea unui viitor mai bun de care înaintaşii noştri să fie mândri!

În ceas de sărbătoare, vreau să vă reamintesc faptul că voi candida la funcția de primar al orașului Sinaia în alegerile din 2024. Este un pas important pentru schimbare și dezvoltare, iar susținerea voastră este esențială în această călătorie. Voi candida ca independent, însă orice susţinere este binevenită, atât timp cât scopurile şi valorile noastre se află pe aceeaşi direcţie! Consider că oraşul Sinaia poate să se dezvolte mai mult şi cetăţenii acestui oraş să beneficieze de infrastructură mai bună, servicii mai bune şi să aibă un trai mai bun!

Oraşul nostru bate pasul pe loc de prea mult timp, iar în anumite domenii se află într-un regres constant, tocmai de aceea sunt de părere că Sinaia are nevoie de o schimbare la vârf. Este nevoie de o altă conducere care să aducă un suflu proaspăt şi să lucreze în slujba oamenilor, nu oamenii în slujba conducerii!

De acum înainte, vă invit să explorați și noul meu site, www.florin-gioga.ro. Aici veți găsi informații detaliate despre mine și despre proiectele mele dedicate prosperității Sinaiei, având în vedere nu doar renumele în cadrul României, ci și în rândul destinațiilor turistice din întreaga Europă!

Prin intermediul acestui site, mă angajez să vă mențin la curent cu toate detaliile planurilor mele de viitor într-un mod organizat și ușor de accesat pentru oricine dorește să se informeze direct de la sursă. Astfel, veți avea acces la informații verificate și evitați să vă bazați pe zvonuri nesigure lansate de cei care doresc să ne destabilizeze și să ne discrediteze.

Vă mulţumesc şi vă asigur că împreună putem face ca Sinaia să capete strălucirea pe care o merită!” – se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *