Sistemul de sănătate al judeţului Vâlcea se confruntă cu dificultăţi majore, iar motivul principal consider că îl reprezintă modul în care este finanţat şi organizat. Acest lucru este valabil inclusiv în ceea ce priveşte alocarea fondurilor şi utilizarea lor. Este nevoie ca resursele financiare disponibile pentru acest domeniu să fie din ce în ce mai mari, dar simpla alocare nu este suficientă! Trebuie urmărit modul în care fondurile sunt utilizate şi eficienţa utilizării lor. Pentru că dacă nu se folosesc cum trebuie, oricât de mare ar fi bugetul, rezultatele nu se vor ridica la nivelul aşteptărilor!
Vom finanța un proiect sub forma unui studiu de impact în vederea stabilirii prioritaţii investițiilor viitoare în domeniul sănătății, iar trei puncte cheie sunt:
Construcția unei maternități județene complet noi
Una dintre prioritățile programului meu politic referitor la sistemul de sănătate vâlcean este îmbunătățirea serviciilor de maternitate. Construcția unei maternități judeţene noi este necesară pentru a oferi condiții optime viitoarelor mămici, precum și în ceea ce privește îngrijirea nou-născuților.
Dezvoltarea sectorului de îngrijiri paliative
Dezvoltarea sectorului de îngrijiri paliative reprezintă un aspect important în îmbunătățirea calității vieții pacienților cu boli cronice și terminale. În ultimele decenii, acest domeniu a cunoscut o expansiune majoră, datorită recunoașterii tot mai largi a importanței gestionării simptomelor și a suportului emoțional pentru pacienți și familiile lor.
Implementarea programelor de îngrijiri paliative în spitale, clinici, dar și la domiciliu, a contribuit la o mai bună integrare a acestor servicii în sistemele de sănătate. Ca Preşedinte al Consiliului Judeţean, voi face demersuri ca sectorul de îngrijiri paliative să beneficieze de sprijin adecvat, resurse financiare suficiente și personal specializat pentru îngrijirea pacienţilor în cele mai bune condiţii.
Înfiinţarea unor centre de permanenţă a medicilor de familie, pentru degrevarea activităţii serviciului UPU
Înființarea centrelor de permanență pentru medicii de familie reprezintă o strategie eficientă pentru a reduce presiunea asupra Unităților de Primiri Urgențe (UPU). Aceste centre, operative în afara orelor normale de lucru ale cabinetelor de medicină de familie, oferă asistență medicală primară pentru cazurile non-urgente care, altfel, s-ar adresa direct serviciilor de urgență.
Implementarea lor în puncte cheie din județ poate contribui la optimizarea fluxului de pacienți UPU. Prin gestionarea eficientă a afecțiunilor minore și a consulturilor de rutină, aceste centre de permanență pot asigura o triere inițială, reducând astfel timpul de așteptare în UPU și îmbunătățind calitatea îngrijirilor oferite în sistemul de sănătate.
În calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, mă voi asigura că sistemul de sănătate este bine finanţat şi banii sunt utilizaţi eficient.
Aurel Simion,
Candidat PNL la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea