Noul Laborator de Fizică generală este pus la dispoziția a 230 de elevi din trei facultăți ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Laboratorul face parte din cadrul Facultății de Științe. Cei 70.000 de lei au fost investiți din fondurile Facultății de Științe, pentru realizarea lucrărilor de modernizare, mobilierului și aparaturii.
Laboratorul este destinat studenților și activităților didactice efectuate cu aceștia în cadrul Facultății de Inginerie (secțiile Electromecanică, Electronică aplicată, Tehnologia construcțiilor de mașini, Sisteme de producție digitale, Ingineria şi protecţia mediului în industrie, Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor), dar și din cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (secțiile Ingineria produselor alimentare – zi și ID, Controlul și expertiza produselor alimentare, Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, Inginerie și protecția mediului în agricultură) – ce au prevăzută în planul de învățământ disciplina Fizică sau Fizică tehnică.
Laboratorul va fi folosit și pentru desfășurarea activităților de cercetare realizate în domeniul sintezei de nanoparticule magnetice și respectiv a studiului influenței acestora și a câmpurilor magnetice asupra țesuturilor biologice.
Conf.univ. dr. Mihaela Răcuciu, titular la Facultatea de Științe a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul Științe ale Mediului, Fizică, Educație Fizică și Sport, în cadrul colectivului de Fizică a făcut următoarele declarații: ”În ultimii 15 ani acest laborator a funcționat într-o altă sală mai mică, aflată în subsolul Facultății de Științe, însă acum, conducerea facultății a reușit să găsească acest nou spațiu care a fost renovat în totalitate, iar echipamentele din laborator s-au achiziționat prin intermediul unor proiecte de cercetare câștigate atât în competiția internă ULBS cât și prin colaborarea internațională bilaterală (2019-2021) cu IUCN Dubna.”
Sursa: oradesibiu.ro