Deși cu o mică întârziere, Primăria Sibiului anunță că documentele necesare accesării de fonduri europene nerambursabile, Strategia de dezvoltare și Planul de mobilitate ale Sibiului sunt în lucru. Ambele documente trebuiau finalizate de mai bine de o lună.
Săptămâna trecută au avut loc primele consultări și dezbateri referitoare la actualizarea Strategiei Integrate pentru Dezvoltare Urbană cu o serie de ”actori” locali. În cursul zilei de ieri au avut loc discuții on-line și pe subiectul Planului de mobilitate urbană, anunță Primăria Municipiului Sibiu.
Strategia de dezvoltare trebuia finalizată de luna trecută. Primăria nu a specificat faptul că a avut loc întârzierea, și nici nu a dat prea multe detalii. Contractul pentru elaborarea Strategiei integrate de dezvoltare urbană durabilă a fost semnat în 23 martie 2021 pentru suma de 273.000 de lei, cu Civita Strateghy & Consulting SA.
Strategia la care Primăria anunță acum primele consultări ar fi trebuit predată Sibiului cel mai târziu pe 23 ianuarie 2022, conform clauzelor contractuale inițiale. Planul actualizat referitor la mobilitatea Sibiului ar fi trebuit predat încă din 28 ianuarie 2022. Reprezentanții Primăriei Sibiu nu au anunțat încă care sunt noile termene de finalizare a proiectelor propuse.
La ședința de săptămâna trecută s-au acordat următoarele subiecte: Infrastructură și protecția mediului, cooperarea cu localitățile învecinate, educație și economie, dezvoltare socială, sănătate, sport și agrement, cultură, turism și patrimoniu. La discuție au participat membri ai Consiliului Local Sibiu, ”actori și instituții relevante de pe plan local și din localitățile învecinate, reprezentanți ai ONG-urilor locale și alți factori interesați”.
Sursa: turnulsfatului.ro