În decursul zilei de ieri, 16 februarie, reprezentanții Primăriei Sibiu au luat decizia de a plăti salariile personalului din creșe, precizând că fac acest lucru ”chiar dacă sarcina legală a plății acestor salarii cădea în sarcina Ministerului Educației”.

Primăria Sibiu a transmis printr-un comunicat de presă: ”Pentru a acoperi această necorelare legislativă, pentru a sprijini sistemul local de educație și pentru ca salariații acestuia să își primească drepturile pentru munca prestată, Primăria Municipiului Sibiu a început demersurile pentru plata salariilor angajaților din creșe aferente lunii ianuarie 2022, chiar dacă sarcina legală a plății acestor salarii cădea în sarcina Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Până la finele acestei săptămâni, angajații își vor primi salariile. Menționăm că și în luna ianuarie 2022 a fost aceeași situație, iar Primăria Sibiu a oferit și atunci acest sprijin, plătind salariile aferente lunii decembrie 2021”

Angajații creșelor din Sibiu au devenit mingi de ping-pong pentru cele două instituții.

În septembrie 2021, s-a modificat Legea educației naționale astfel încât creșele de stat au fost arondate grădinițelor – la cererea primăriilor.

Primăria Sibiului a specificat: ”Conform prevederilor Legii educației naționale, modificată prin OUG. nr.100/15.09.2021, „(3) Asigurarea personalului necesar desfășurării educației antepreșcolare se face de către Ministerul Educației”, finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale fiind asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, conform aceleiași legi.  Prin urmare, legislația este clară în sensul că finanțarea salariilor aferente personalului din creșe trebuia să fie asigurată de la Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratele Școlare către unitățile de învățământ care au arondate ca structuri cele 8 creșe din Sibiu”, uitând însă sa precizeze că legea nu a fost însoțită și de norme de aplicare, astfel că procedura de preluare a personalului din creșe nu putea fi realizată.

Comunicatul de presă transmis de Primăria Sibiu:

„Pentru a corecta afirmațiile incorecte apărute într-o publicație locală, vă transmitem următoarele date pentru ca sibienii să fie corect informați: 

În urma unei modificări a Legii educației naționale survenite în septembrie 2021, începând cu anul școlar 2021-2022 creșele de stat au fost arondate grădinițelor. Pentru a aplica prevederile legale, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a emis decizia nr. 654/24.09.2021, prin care creșele din municipiul Sibiu sunt arondate începând cu data de 01.10.2021, unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Conform prevederilor Legii educației naționale, modificată prin OUG. nr.100/15.09.2021, „(3) Asigurarea personalului necesar desfășurării educației antepreșcolare se face de către Ministerul Educației”, finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale fiind asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, conform aceleiași legi.  

Prin urmare, legislația este clară în sensul că finanțarea salariilor aferente personalului din creșe trebuia să fie asigurată de la Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratele Școlare către unitățile de învățământ care au arondate ca structuri cele 8 creșe din Sibiu.

În data de 14. 02.2022, Primăria Sibiu a primit o solicitare de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, fiindu-i cerut sprijinul pentru plata salariilor personalului din creșe aferente lunii ianuarie 2022, având în vedere că sumele necesare plății salariilor personalului din creșe nu au fost alocate Inspectoratului Școlar Județean Sibiu de către Ministerul Educației. De asemenea, se precizează în această adresă că preluarea personalului din creșe pe statele de plată a fost făcută de Ministerul Educației doar la începutul lunii februarie.

Pentru a acoperi această necorelare legislativă, pentru a sprijini sistemul local de educație și pentru ca salariații acestuia să își primească drepturile pentru munca prestată, Primăria Municipiului Sibiu a început demersurile pentru plata salariilor angajaților din creșe aferente lunii ianuarie 2022, chiar dacă sarcina legală a plății acestor salarii cădea în sarcina Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Până la finele acestei săptămâni, angajații își vor primi salariile. Menționăm că și în luna ianuarie 2022 a fost aceeași situație, iar Primăria Sibiu a oferit și atunci acest sprijin, plătind salariile aferente lunii decembrie 2021.

Serviciul Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu.”

Sursa: turnulsfatului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *